Go to Top

TRANSPLANTUL MEDULAR – la adulți și copii – 77.000 EURO (Spitalul Universitar Hadassah)

amc-amts-transplant-hadassah

SPITALUL UNIVERSITAR HADASSAH DIN IERUSALIM

TRANSPLANTUL MEDULAR – la adulți și copii – 77.000 EURO

Departamentul de Transplant Medular și Imunoterapie din cadrul Spitalului Universitar Hadassah Ierusalim, condus de către reputatul Profesor Dr. Reuven Or, oferă ingrijire medicală optimă înainte, în timpul, și după procedura de transplant medular și asigură tratamente care includ autotransplantatul, transplantul medular de la donator înrudit sau neînrudit și utilizează maduvă osoasă, sânge sau cordon ombilical drept sursă de celule stem. Transplantul de celule stem poate fi efectuat la pacienți de toate vârstele.

Transplantul Medular este singura terapie curativă, ce tratează și vindecă o gamă largă de boli precum: leucemie acută și cronică, limfom Hodgkin, limfom non-Hodgkin, mielom multiplu, anemia Fanconi, sindroame mielodisplazice (SMD), deficiență medulară (ex. anemia aplastică), deficiențe imune (sindromul imunodeficienței severe combinate), boli genetice (talasemie majoră, boala Gaucher) și terapie genică (ex. boala deficitului de adenozin deaminaza), boli care pot fi cauza unor afecțiuni generice ca: anemie, trombocitopenie, leucopenie, granulocitopenie, limfopenie.

Beneficii

Departamentul de Transplant Medular (BMT) și Imunobiologie Oncologică are ca obiectiv:

– furnizarea de îngrijiri medicale optime și sprijin pentru persoanele diagnosticate cu un spectru larg de afecțiuni maligne hematologice, boli non-maligne și tumori solide

– furnizarea unor tratamente de înaltă calitate

– accesul la cele mai recente tehnologii și la rezultatele cercetărilor medicale

– o filosofie care pune pacientul pe primul plan

– noi abordări terapeutice pentru transplantul medular autolog și alogeneic și o atenție deosebită acordată inducției toleranței la transplantul medular și la alogrefa de celule – prin utilizarea unui tratament de condiționare mai puțin agresiv – și a ințelegerii mecanismelor de non-răspuns

– analiza și inductia toleranței proprii a organismului în bolile autoimune

– dezvoltarea de noi metode terapeutice care să faciliteze recuperarea hematologică și imunologică mai rapidă post-transplant

Costuri

Pachetul integral de Transplant Medular la Spitalul Universitar Hadassah are un preț special conceput doar pentru pacienții români:

 – 77.000 euro –

Acesta include toate serviciile medicale aferente:

  • consiliere medicală pre-transplant
  • pregatire medicală completă pentru transplantul medular
  • spitalizare, servicii medicale, tratamente de tip chimioterapie, radioterapie, imuno-condiționare
  • medicație & hiperalimentație
  • procedura de transplant medular
  • servicii medicale de top acordate de către medici specialiști recunoscuți la nivel mondial
  • îngrijire medicală post-transplant pentru o perioadă de până la 3 luni de zile (incl. medicație, tratamente, spitalizari necesare, controale clinice)
  • follow-up medical nelimitat

*Pntru transplantul medular alogeneic de la donator neînrudit se adaugă serviciul medical de căutare de donator compatibil în toate registrele internaționale de celule stem, ce presupune un cost adițional de 14.000 euro.

Prin intermediul American Medical Center din București, reprezentantul oficial în exclusivitate în Romania al Spitalului Universitar Hadassah din Ierusalim, au fost tratați în cadrul Departamentului de Transplant Medular al Hadassah 94 de pacienți români, până în prezent. Procedura de transplant medular este efectuată de către reputatul Profesor Dr. Reuven Or, Directorul Departamentului de Transplant Medular și Imunoterapia Cancerului, coordonatorul, mentorul și indrumatorul intregii echipe medicale de specialiști și profesioniști din cadrul acestui departament.

Dedicarea, umanismul  și medicina de excelență fac ca Departamentul de Transplant Medular, Imunoterapie, Terapie Celulara și Cercetare să fie unul dintre cele mai bune astfel de unități medicale din întreaga lume.

Încă de la început, Spitalul Hadassah a stabilit standardul pentru medicină în Israel; acest standard este excelenţa. O listă impresionantă de realizari – fiecare dintre acestea servind ca model – este dovada viziunii şi misiunii Hadassah. Astăzi, Organizaţia Medicală Hadassah își continuă drumul pentru a face lumea un loc mai bun prin vindecare, predare și cercetare.

În secolul 21, Spitalul Hadassah a devenit cunoscut pentru că a implementat conceptul „Medicina de mâine” introducând soluţii avansate în tratamentul medical clasic.

Organizaţia Medicală Hadassah este dedicată excelenţei:

  • Excelenţă în ingrijirea medicală avansată în concordanţă cu principiile compasiunii umane şi eficienţei.
  • Excelenţă în educaţia prin care generaţiilor viitoare li se garantează îngrijirea medicală la standardele cele mai inalte şi cunoștinte medicale inovatoare.
, , ,