Go to Top

Imunoterapie – tratarea & vindecarea tumorilor maligne – la adulți și copii – joi 11 mai 2017

reuven-or-amts-amc-pitesti-muntenia-web-post-11-mai

TERAPIA VIITORULUI disponibilă în prezent: IMUNOTERAPIA CANCERULUI

NOU! Imuno-oncologie pediatrică
Tratarea & Vindecarea tumorilor maligne – LA ADULȚI ȘI COPII

Prof. Dr. REUVEN OR, Directorul Centrului de Transplant Medular și Imunoterapia Cancerului de la Hadassah University Hospital din Ierusalim, Israel, revine în România cu sprijinul American Medical Center, cu noi tratamente imuno-oncologice disponibile acum și pentru copii.

Demersul este susținut și organizat și de aceasta dată de către American Medical Center, reprezentantul oficial în exclusivitate în România al Spitalului Universitar Hadassah din Ierusalim.

Prof. dr. REUVEN OR va fi disponibil pentru consultanță medicală contra cost, în valoare de 800 euro (consultație + control), alături de medici români specialiști în oncologie, hematologie și neurologie, în ziua de JOI – 11 MAI, în cadrul Spitalului MUNTENIA din Pitești, str. Pictor Grigorescu, nr.2A, față în față cu ExpoParc, împreună cu reprezentantii clinicii American Medical Center din Bucuresti.

Pentru programări și informații, pacienții vor trimite în prealabil un dosar medical și au la dispoziție următoarele modalități de contact:

  • adresa e-mail – centrumedicalamerican@yahoo.com (dept. de turism medical – American Medical Center)
  • telefon mobil 0786.51.00.52 (American Medical Center)
  • sediul clinicii American Medical Center, str Năsaud nr 68A, sector 5, București
  • sediul Spitalului Muntenia, str. Pictor Grigorescu, nr.2A, față în față cu ExpoParc, Pitești

Programările se pot efectua până cel târziu Miercuri 10 mai, având în vedere numărul limitat de 8 locuri disponibile pentru consultații medicale, și acestea se realizează pe baza unui acord scris de tip contract și plata in avans a contravaloarii pachetului de consultanță.

Începând cu această consultație, pacientul va putea beneficia de următoarele servicii:

  • consultație medicală personală cu Prof. Reuven Or și un medic specialist al Spitalului Muntenia, din domeniul hematologiei, oncologiei sau neurologiei – după caz;
  • control medical ulterior (a doua vizită medicală)
  • opinia și evaluarea medicală pentru dosarul medical complet preexistent (este obligatoriu ca pacientul să îl trimită în prelabil si ulterior să vină cu acesta la consultatie);
  • indicații pentru investigații și testări suplimentare, după caz;
  • Second Opinion pentru un diagnostic prezumtiv si recomandarea unui tratament optim alternativ, personalizat si eficient;
  • estimarea în avans a eficienței unui tratament imunoterapeutic în funcție de tipul și stadiul bolii pacientului;
  • recomandarea personalizată/ protocol personalizat pentru o conduită terapeutică de imunoterapie bazată pe medicație biologica de ultima generație;
  • estimarea financiară prealabilă a costurilor terapiei, având în vedere că prețurile medicamentelor pornesc de la câteva mii de euro si ajung la zeci de mii;
  • follow-up medical pe parcursul tuturor etapelor de evaluare medicală și de tratament imunoterapic: înaintea, în timpul terapiei și post terapeutic – acordat de către Prof. Dr. Reuven Or personal prin vizite periodice și prin intermediul reprezentanților clinicii American Medical Center, reprezentant oficial în exclusivitate în Romania al Spitalului Universitar Hadassah Ierusalim, și cu sprijinul medicilor specialiști ai Spitalului Muntenia din Pitești, prin intermediul acestui colaborator al clinicii române și al spitalului israelian.

Imunoterapia se aplică atât ca tratament singular, eficient și sigur, dar și ca tratament combinat alături de terapiile convenționale personalizate. Ofera o șansă în plus în regresia tumorilor maligne și tratarea copiilor și adulților, chiar și in cazurile în care sansele par a fi reduse, prin efectul său pozitiv asupra celulelor imune ale organismului uman, terapia fiind adaptată la stadiul dezvoltării acestuia.

, , ,